Mai multe detalii introductive gasiti in articolele anterioare.

Va reamintesc ca apartamentul are 42 mp + 5 mp balcon, ca sa stim exact despre ce suprafata vorbim si nu cumva sa credeti ca e ceva penthouse pe 3 niveluri.  😆

In acest articol vreau sa povestesc despre costuri si sa va demonstrez ca nu e neaparat bine daca e ieftin. Proiectul a fost realizat in perioada 03.2021 – 03.2022 si fiind vorba de un proiect experimental inca mai avem de lucru una-alta pe partea smart, dar in proportie de 90% sa zicem ca e rezolvata implementarea apartamentului smart. Preturile oricum au luat-o razna in perioada asta, deci sumele au un caracter pur orientativ. E mai mult pentru a va face o idee la ce costuri ajungeti atunci cand vreti lucruri facute cat-de-cat cum trebuie si evident smart.

Sa luam prima data treburile de care oricum nu scapati atunci cand aveti de amenajat un apartament nou (semifinisat) si pe urma discutam de chestiile extra care transforma apartamentul intr-unul mai smart.

Finisaje basic – 9900 lei (doar materialele: lavabila, gresie, faianta, usi, alte materiale marunte)

Mobilier basic – 24950 lei (pat+saltea, birou, dulap, rafturi, canapea, masa, scaune si bucatarie, cuier, masca centrala care au fost facute la comanda)

Electrocasnice – 8030 lei (masina de spalat haine + vase, 2 x TV basic, chestiile de prin bucatarie)

Manopera finisaje – 13750 lei (tot ce tine de finisaje)

Servicii Arhitectura – 10000 lei (releveu, plan de amenajare, consultanta, deplasari pe santier si la magazine de specialitate)

TOTAL: 66630 lei + TVA

Cam astea ar fi lucrurile pe care trebuie sa le platiti pentru orice apartament nou. Evident ar mai fi intrerupatoare, prize, sanitare, electrician, instalator, pe care nu le-am trecut fiindca noi am cam sarit calul pe partea asta. S-a refacut complet instalatia electrica, lucru pe care de obicei nu il face nimeni, ca “lasa ca a stiut constructorul ce face” si in unele situatii s-au folosit produse mai premium.

@smarthome360.ro Tablou Electric Apartament Smart cu 2 Camere – Sistem Smart Home Wireless #smarthome360 #instalatieelectrica #electric #tablou #tablouelectric ♬ original sound – www.smarthome360.ro

Tablou electric – 3660 lei (cofret, diferentiale, MCB-uri, contactoare, cleme – tot ce e in tablou fara smart)

Electrice – 3500 lei (cablu, conductor, doze, alte materiale)

Corpuri de iluminat dumb – 1500 lei (3 bucati, nimic fancy la banii astia, dar am pus becuri smart in ele)

Intrerupatoare + Prize – 6975 lei (Vimar Eikon ~20 doze, Vimar Neve ~55 doze, Livolo Touch Dry 4 doze – fara reele sau smart in ele)

Incalzire + Sanitare – 10200 lei (radiator, cutie + distribuitor, electrovana, cada hidromasaj, wc suspendat, chiuveta, capac wc cu bideu, alte materiale marunte)

Manopera Electrice – 15000 lei (inlocuire tablou, refacere completa instalatie electrica, montat aparataj, relee, corpuri iluminat, tot ce inseamna electric)

Manopera Instalatii – 3500 lei (inlocuire radiator, cutie+distribuitor, montat cada, vas wc, lavoar, masina de spalat, tot ce inseamna instalatii)

TOTAL: 44335 lei + TVA

Si aici e o discutie lunga. Fiindca daca nu umblati prea mult la instalatii si nu puneti chestii fancy, cred ca puteti scapa cu vreun sfert din suma asta, adica 11000 lei + TVA, poate chiar mai putin. Daaar! Fara modificarea instalatiilor nu mai iesea apartamentul smart. Nu puteam monta dispozitivele care imi ofera confort si siguranta fiindca majoritatea sunt alimentate electric, iar instalatia electrica primita de la constructor era una minimalista si neconforma. Sunt mai multe detalii in articolele anterioare, dar de la constructor am primit un tablou amarat de 12 module (acum are 60 module), erau vreo 15 doze in tot apartamentul (acum sunt aproape 80), partea de incalzire era dumb si fara curent electric in cutie (acum am incalzire pe zone), nu era tras PE-ul la corpurile de iluminat (acum am nul de protectie conectat la toate corpurile), nu era nul in dozele de la intrerupatoare, aveam o doza de legatura sub chiuveta de la baie si multe alte lucruri care ori s-au facut stramb ori lipseau complet. Si aici intervin costurile astea “exagerate”, dar care nici macar nu au legatura cu smartul, ci au legatura cu instalatiile executate la nivel de 2022 si nu la nivel de “asa lucru’ de 30j de ani si n-am avut nicio problema” – cum se scuza nea’ Dorel cand il intreaba cineva ce dracu’ o lucrat acolo.

In suma asta e inclus niste aparataj Vimar Eikon unde modulul de priza costa vreo 70 lei si o rama simpla de aluminiu vreo 150 lei. Ca si exemplu de calcul… nu ca sa ma laud… bine noh, ma laud un pic…  😆 La bucatarie am pus 3 prize triple care ar costa la pret de lista undeva la 1800 lei, in timp ce puteam sa cumpar Livolo cu 360 lei sau puteam sa merg la primul magazin de bricolaj si sa cumpar ceva super ieftin poate chiar sub 100 lei. Problema era rezolvata oricum, adica aveam 3 prize triple la bucatarie, dar la preturi complet diferite si evident cu un design total diferit si de o calitate complet diferita. Si aici am observat ca majoritatea cumva nu inteleg diferenta intre ieftin, mediu, premium, lux. Ieri se plangea cineva pe un grup de facebook ca a vrut ceva “mai deosebit” si a cerut o oferta si l-au lovit aia cu un pret de vreo 7k euro si a inceput sa se planga pe acolo ca el nu e milionar in euro. Dar pe cine intereseaza?! Nu o sa faca nimeni voluntariat sau o strangere de fonduri ca sa ii construiasca lui casa cu lucruri “deosebite” pe care nu si le permite. Nu o sa vanda nimeni marfa aia pe pierdere, ci eventual o sa ii ofere o gama mai putin “deosebita”, sau pur si simplu ii va arata iesirea fiindca asteapta urmatorul client care poate zice “ha, doar 7k?! ca am luat 15 cu mine, ca sa fie sigur ca imi ajung…”. (No offence, dar is groaznici oamenii de genul asta… is mai dramatici ca si copiii aia la care le iei jucaria preferata… n-au nicio problema reala, dar tot urla de “durere”. N-o sa pot intelege niciodata milogeala asta pe lucruri “deosebite” (scumpe) si nevoia asta de a gasi pe cineva vinovat (magazinul sau vanzatorul de obicei). E un motiv pentru care unii nu isi permit lucruri “deosebite”, dar si pentru care altii si le permit… gen… poate respectivul a lucrat mai mult, a studiat mai mult, si-a asumat niste riscuri sau pur si simplu e politician… numa’ zic…)

Concluzia mea e ca aceste costuri se pot reduce destul de usor daca nu se doresc lucruri foarte “deosebite”, dar e foarte important ca instalatiile sa fie pregatite pentru zilele in care traim si care urmeaza! Daca nu aveam fondurile necesare la ora aia, atunci plateam doar refacerea instalatiilor, eventual mai taiam si din protectii, puneam mai multe circuite pe un diferential, dar pregateam absolut toata infrastructura pentru smart si cumparam niste prize de plastic provizoriu. E absolut necesar sa intelegeti ca in faza incipienta a proiectului trebuie doar sa va asigurati ca vor fi suficiente fire si suficient spatiu in tablou/doze pentru a putea monta diferite dispozitive smart ulterior (candva… nu conteaza cand). Fara asta proiectul smart e ca si pierdut! Acuma cutiile alea de plastic si cablul de cupru nu puteti sa ziceti ca costa o avere. Vedeti cat costa sa spargeti super-finisajele ca sa faceti loc si sa trageti fire pentru smart peste 3 ani. Serviciile de inginerie si manopera super calificata intr-adevar urca putin costurile, dar asta e toata ideea: sa modificam instalatiile facute de Dorel si sa le aducem la nivel de 2022! Ar fi culmea sa bagam banii aia in materialele electrice mai premium si mai smart, dar sa il chemam tot pe Dorel sa le lege stramb dupa cum crede el ca functioneaza alea (ca manualul de utilizare e pentru aia care il stiu citi…).

Sper ca e evident ca pana acum nu avem nimic smart in apartament si ca mai urmeaza niste costuri. Insa prima data va zic de chestiile extra.

Racire – 3500 (Aer Conditionat Smart 12000 BTU)

Umbrire – 5765 lei (2 x jaluzele cu lamele reglabile cu motor dumb)

Ventilatie – 2940 lei (ventilator cu recuparere de caldura in dormitor)

Retelistica – 1660 lei (Ubiquiti UniFi Dream Machine + switch POE)

UPS – 1690 lei (UPS iluminat, centrala termica, internet, smart si un UPS la birou)

Manopera / Servicii – sunt incluse ori in pretul produselor ori in manopera de la celelalte puncte

TOTAL: 15555 lei + TVA

Reperele acestea ori le puneti ori nu le puneti. AC gasiti mai ieftin, eu am vrut nitel mai premium si cu integrare locala in sistemul smart. Partea de umbrire, ventilatie e optionala. Acuma la retelistica recomand in absolut toate situatiile sa se faca un upgrade deoarece echipamentul primit de la furnizorul de servicii de internet nu e gandit pentru o casa smart. La fel si UPS-ul, e optional, dar eu nu vad o locuinta smart fara UPS. Sa se tot opreasca absolut toate echipamentele la orice pana de curent de cateva secunde si pe urma sa astepti cateva minute sa porneasca tot sistemul, nu e prea smart. Is niste lucruri care se pot elimina, dar cumva tin de smart, de stilul asta de viata “modern” si recomand sa le luati in calcul.

Si acum sa trecem la smart!

Smart – 30400 lei (centrala smart zigbee/zwave/wifi, iluminat, acces control, supraveghere video, senzori fum/CO/miscare/usa/TH/inundatie/VOC , tableta, oglinda smart, sonorizare alexa, contor smart, iluminat ambiental smart nanoleaf/yeelight/banda led, aspirator robot, purificator aer, pet feeder smart, automatizare jaluzele exterioare, incalzire pe zone, relee prize/tablou, senzor gaz, etc.) – Aici daca taiem chestiile “deosebite” precum oglinda smart, nanoleaf-ul, aspiratorul robot si niste maruntisuri deja suntem pe la 20000 lei! Aproximativ 10000 lei au costat dispozitivele acestea de care nu e neaparat nevoie!

Servicii Smart – 25000 lei (propunere solutie, consultanta smart, consultanta instalatii, urmarire santier, suport tehnic pentru personalul calificat (electrician si instalator), configurare sistem basic (integrare produse), personalizare sistem: interfata custom, scenarii personalizate (away, home, vacanta, working from home, dinner-movie-romantic-cooking-reading time, etc.), automatizari complexe (iluminat, anti-inundatie, incediu, CO, gaz, sonorizare, umbrire, HVAC, alarme, acces control, etc.), training, optimizare sistem, garantie 2 ani (conform contract), mentenanta si posibilitate de upgrade contra cost!)

TOTAL: 55400 lei + TVA

Da, pare o suma mare, dar trebuie sa intelegeti ca serviciile astea smart au inceput inca din prima zi a proiectului si au durat pe tot parcursul lui, plus ca mai exista o garantie de 2 ani in banii astia. Bine, aici inca e in lucru treaba, ca e un proiect experimental, dar dupa calculele mele undeva prin septembrie se putea finaliza treaba. Deci e vorba de zeci de telefoane, zeci de deplasari, sute de ore de munca super calificata pe parcursul a 7 luni (martie-septembrie). Plus ca serviciile smart nu au legatura doar cu smartul! Inca din prima zi am discutat cu arhitectul pentru a da o directie smart intregului proiect chiar din planul de amenajare, pe urma s-au gandit instalatiile dupa acest plan, s-a discutat si s-a verificat tot ce a lucrat domnul electrician si domnul instalator, toate produsele au fost alese cu atentie pentru a putea fi integrate ulterior in sistem, s-au creat automatizari complexe, scenarii personalizate si multe altele. Acuma evident daca vreti smart ieftin, gasiti mai ieftin. Am observat ca unii beneficiari, pentru a evita super taxa de inginerie smart cu consultanta pe instalatii si alte chestii, prefera sa faca tot ce se poate cu nea Dorel si pe urma ne suna ca “no hai sa vedeti si sa faceti smart si aicea!” Si evident ca in 99% nu sunt suficiente fire si spatiu pentru chestii smart. Se poate face maxim un Tuya (si ala fara nul), cu niste automatizari simple, prin cloud… sau mai rau, se poate face un sistem cu 10 aplicatii si 100 de produse care nu comunica intre ele. Si un integrator care se respecta nu face treburi de astea. Ori se refac instalatiile pentru smart ori face mai departe domnu’ beneficiar impreuna cu nea Dorel un DIY si doamne ajuta. Preturile alea pe care le vedeti cu “apartament smart la 2000 euro” si alte prostii nu exista. De banii aia ori primiti ceva sistem stramb, ori primiti o fractiune dintr-un sistem si pe urma cand vreti sa il completati va loveste nota de plata reala de mii de euro. E exact aceeasi discutie ca si la prizele de mai sus. E normal sa gasiti mai ieftin, dar e evident ca primiti total altceva. Ca e tot priza si priza la 4 lei, e tot instalatie electrica si cea facuta de Dorel, e tot sistem smart si ala legat prin 7 cloud-uri… sunt de acord, dar trebuie sa inteleaga toata lumea ca fiecare produs, fiecare profesionist vine cu ceva diferit de banii aia extra. Bine, mai putin in cazurile cand e tepar de meserie, dar nu discutam de exceptii. In general partea asta custom, personalizarea sistemului dupa nevoile locatarilor e partea dificila, dar pana sa ajungi aici vedeti ca sunt o gramada de lucruri de facut si evident de platit. On-off de la distanta si comanda vocala prin Alexa stie orice sistem si integrator de 2 lei. E o chestie trasa la xerox, poate sa faca oricine 20 de aparatamente basic cu on-off pe zi daca se forteaza nitel, dar intrebarea e daca poate sa faca unul super smart si optimizat in 7 luni…

Asa in paranteza… prima mea experienta cu un produs high-tech premium a fost in 2019 cand mi-am luat un telefon (cu android) la precomanda cu vreo 4500 lei, pe care inca il folosesc si acum. Inainte aveam tot felul de telefoane care costau aproximativ 1000 lei si le schimbam anual ca de obicei mergeau greoi dupa un timp. Fiindca aveam nevoie de o camera video mai premium pentru YouTube am zis ca trebuie neaparat sa cumpar telefonul asta scump. Am strans toti banii din casa si l-am cumparat. Acuma la un calcul simplu e evident ca a meritat investitia. De banii aia am primit un hardware si un software premium care functioneaza deja de 3 ani si zic ca mai duce lejer 2 (azi a primit ceva update, deci mai am si update-uri dupa 3 ani). Dar ce am avut eu atunci?! Nevoie de acel telefon… au ras de mine cativa prieteni ca ce investitii idioate fac, dar la urma urmei ei nu filmeaza tutoriale smart pe YouTube, ei nu ofera suport tehnic pe whatsapp si telefonic, ei nu fac poze toata ziua la tot felul de instalatii dubioase, ei nu au 20j de aplicatii smart home pe telefon, ei nu au nevoie de un telefon de 4500 lei. Si asa e si cu smartul. Daca ti se pare exagerat de scump, e foarte probabil sa nu ai nevoie de el.

Despre apartamentul smart oricum o sa mai discutam, am mai pus pe TikTok si YouTube niste filmulete, dar o sa fie o prezentare completa candva. Problema e ca am o gramada de lazi cu chestii smart pe aici, pe care le voi muta la showroom cand terminam finisajele acolo si atunci apartamentul va fi prezentabil. Momentan e dezastru pe aici si mai avem un pic de lucru pe partea smart si… nu se poate. Dupa calculele mele, anul viitor il voi elibera si va fi folosit mai mult ca apartament demo SmartHome360.

Dar… sa revenim la bani, bani, bani…

COSTURI TOTALE PENTRU AMENAJAREA APARTAMENTULUI SMART (42 + 5 MP): 181.920 LEI + TVA, UNDEVA LA 43.000 EURO CU TOT CU TVA

CA SA EVITAM GLUMA CU “E INCLUS SI APARTAMENTUL IN PRETU ASTA? HĂHĂ…” VA REAMINTESC CA APARTAMENTUL A COSTAT 67.000 EURO (APROXIMATIV 1600 EURO/MP). SI INTRE TIMP S-AU MAI SCUMPIT APARTEMENELE DIN ZONA…

Acum ar trebui sa trecem la beneficii. Producatorii de sisteme scumpe zic ca accentul trebuie sa cada pe beneficii si nu pe costuri. In caz ca ati crezut ca mai scump de atata nu se poate, am o veste proasta… sunt sisteme si instalatii muuuult mai scumpe decat ce v-am prezentat eu aici. Deci va dati seama cum sunt alea mai ieftine…

Nu o sa ma lungesc acum cu 7 pagini de dispozitive smart, automatizari, scenarii smart si alte chestii tehnice fiindca nu are rost. Am mai discutat despre asta in alte articole, pe youtube se pot vedea unele chestii pe care am lucrat. Am sa prezint candva tot apartamentul si o sa se vada clar ce ofera aparatamentul smart de banii astia. Confort, control, economie de energie, securitate, bla-bla-bla si nu in ultimul rand timp! Practic prin instalatiile astea am aer proaspat, temperatura si umiditate optima in fiecare incapere, pot controla si monitoriza totul centralizat chiar si de la distanta, pot sa monitorizez consumul electric super detaliat si sa iau masuri in functie de asta, stiu ca nu inund vecinul de sub mine, sunt notificat daca am gaze-fum-CO pe aici, nu stau sa imi caut cheile si tag-ul ca am acces in apartament de pe telefon, cand plec de acasa nu umblu prin toata casa ci declansez scenariul de “away” de la un buton, vocal sau de pe telefonul mobil si multe alte beneficii.

E important sa se inteleaga din acest articol ca smartul nu e pentru toata lumea si ca vine cu niste costuri, dar care cresc confortul, securitatea, scad consumul de energie si pe termen lung aceste costuri se pot recupera. Daca facem calculele ca la supermarket, ca painea asta e 2 lei, cealalta 3 lei si cealalta 5 lei, atunci e clar ca nu ne dau calculele bine, fiindca painea aia o cumparam pt 2-3 zile, iar casa aia smart o facem pentru zeci de ani. In zeci de ani investitia aceea se recupereaza in nenumarate feluri. Probabil toti am fost in situatia in care am plecat de acasa si ne-am gandit toata ziua daca am oprit apa sau daca am inchis usa… treaba asta nu mai exista cand ai un stil de viata smart. Scoti telefonul mobil, opresti apa, inchizi usa, te mai uiti o data pe camere si continui sa fi productiv pe toata durata zilei. Nu te tot stresezi ca oare acasa ce se intampla. Va dati seama domnu’ presedinte cat se streseaza pentru cele 7 case ne-smart pe care le are? N-as vrea sa fiu in locul lui…  😕

Lasand gluma la o parte… chiar daca aveti un buget limitat, investiti dracului in instalatiile alea, platiti niste profesionisti si nu pe Dorel. Stiu ca pare scump, dar de fapt e mai ieftin. Daca peste 3-5 ani o sa vreti smart va trebui sa spargeti toate finisajele scumpe pe care le platiti acum. Oricum dupa 3-5 ani va trebui sa renovati, ca in primii ani fisureaza destul de urat peretii contructiilor noi, dar e o treaba sa repari niste fisuri si e total alta treaba sa spargi toata casa ca sa refaci instalatiile.

Si sa va mai dau o veste proasta pe ziua de azi, ultima… promit. E foarte posibil sa fim obligati sa construim de acum incolo la nivel nZEB (nearly zero energy buildings). Asta inseamna ca se vor construi doar case eficiente din punct de vedere energetic si nu o sa se mai permita construirea acestor “corturi” pe care la ora actuala majoritatea le numesc case. Deci ce vedeti acum… caramida, beton, 10 cm polistiren, centrala termica pe gaz sau ce este in zona, tablou eletric de maxim 12 module, 2 fire – 2 paie nu o sa mai existe fiindca nu se vor mai putea receptiona “super-lucrari” de genul acesta. Lucrurile vor fi gandite la alt nivel, optimizate pe termen lung. Si-au dat seama oamenii mai destepti, ca nu e deloc ok sa il lase pe Georgel sa construiasca dupa capul si dupa bugetul lui minimalist cortul mult visat, fiindca chiar daca pe termen scurt Georgel e super multumit si voteaza cu cine trebuie, peste 10 ani o sa isi dea seama ca e super scump sa incalzeasca si sa intretina acea casa facuta stramb. Eu estimez ca preturile o sa explodeze, o sa fie extrem de scump sa se construiasca cum trebuie, mai ales dupa ce ne-am obisnuit cu “las’ ca merge si asa”. La ora actuala inginerie si arhitectura se face la foarte putine constructii. Majoritatea proiectelor sunt copy-paste, nu sunt gandite, calculate, optimizate, personalizate pentru beneficiar, ci sunt facute “ca sa treaca de primarie”. Stiu asta foarte bine fiindca am lucrat in domeniu si am facut treaba asta. Acuma cu nZEB-ul acesta o sa fim obligati sa platim niste proiecte gandite si nu doar gandite… ci gandite pe termen lung! O sa fim obligati sa folosim si materiale mai premium mai ales pe partea de termoizolatii. O sa fim obligati sa folosim instalatii eficiente, surse regenerabile de energie si alte chestii complicate care acum nici nu intra in discutie la majoritatea constructiilor fiindca “ie scumpe astea”. Mai multe informatii despre nZEB gasiti pe tot internetul, nu m-am informat foarte intens fiindca inca nu se stie exact ce si cum o sa fie… si fiind vorba de tarisoara asta e foarte posibil sa vedem nZEB doar pe hartie. Sincer ma astept la asta. Dar un lucru e sigur: pe viitor tot mai mult o sa auzim de sustenabilitate, eficienta energetica, poluare, calitatea vietii si alte chestii verzi, iar smart-ul are un rol crucial in toate astea.

4 Comentarii
  1. Lucaci Calin 3 luni în urmă

    Felicitări, ai făcut un lucru grozav ,sa te bucuri de el și sa îți poți recupera tot mult succes incontinuare

    • Autor
      Andrei K. 3 luni în urmă

      mersi mersi 🙂 ne vedem la showroom… cumva ‘oi termina si ala :)))

  2. Cristi 2 luni în urmă

    Scrie asa in articol “centrala smart zigbee/zwave/wifi”. Care este modelul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

©2022 SmartHome360.ro Totul Despre si Pentru Smart Home! Partener LoxonePartener KNX

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont